Dialogul ca piatră de temelie a schimbării

de Adelin Dumitru la data de 14-11-2017


Auzim deseori faptul că instituțiile publice din România ar fi cumva în răspăr față de direcția progresistă în care s-ar îndrepta societatea civilă. Lăsând deoparte instituțiile centrale, aceeași percepție o regăsim și când vine vorba de instituții locale, precum primăriile. Inițiativa Primăriei Municipiului București de a premia cea mai frumoasă fațadă a fost întâmpinată în general negativ, fiind considerată o alocare ineficientă de resurse. De multe ori, instituțiile locale iau unele decizii care par a nu servi intereselor nimănui (nici măcar ale lor!). În acest climat de neîncredere față de autoritățile publice și de aparentă lipsă de interes a acestor autorități față de preferințele cetățeanului, cum ar putea schimba Mai Responsabili ceva? Ei bine, pentru a putea răspunde la întrebare, e nevoie să facem câțiva pași în spate și să ne uităm la cum am început să demarăm cea mai nouă activitate, implementarea parteneriatelor cu instituțiile publice. În spatele acestei experiențe se poate afla răspunsul la întrebarea de mai sus.

În cadrul primului eveniment public al Mai Responsabili, una dintre sugestiile primite a fost cea de a comunica direct cu instituțiile publice. Inițial, activitatea de a contacta instituțiile publice și de a le propune să se implice activ în proiectul nostru ni s-a părut una atractivă, dezirabilă, dar complet nefezabilă. Doar știm cu toții cât de greu se mișcă lucrurile în sectorul public, nu-i așa? Pe de altă parte, nu aveam nimic de pierdut. Până la urmă, o miză importantă a Mai Responsabili era tocmai responsabilizarea instituțiilor publice. A le implica în proiect ar fi însemnat o încununare a speranțelor ca platforma noastră să acționeze ca o curea de transmisie între beneficiarii și furnizorii serviciilor publice. Uitându-ne la evaluările lăsate de cetățeni, am sesizat faptul că printre cele mai accesate servicii se numărau cele care erau oferite de o direcție sau alta a primăriilor (în special cele bucureștene). Astfel, primăriile au fost primele instituții pe care ne-am gândit să le contactăm în vederea propunerii unor colaborări.

Nu știu alții cum sunt, dar eu eram destul de sceptic în privința șanselor de succes ale acestei inițiative. Cam toată literatura pe birocrație indică faptul că, în absența unor stimulente selective, lucrurile nu prea se mișcă în astfel de organizații. Și, la început, ceea ce puteam să le oferim noi instituțiilor publice nu părea a constitui astfel de stimulente. Pe măsură ce primele primării au acceptat să ne întrevedem, însă, am realizat că Mai Responsabili are potențialul de a le oferi o multitudine de beneficii instituțiilor publice. Știți cum e, atunci când încerci să închei un parteneriat, te gândești cum îți poți ”împacheta” produsul astfel încât să constituie o ofertă atractivă pentru cealaltă parte. Totul pleacă de la starea de fapt menționată la începutul acestui articol: climatul de neîncredere față de instituțiile publice. Disponibilitatea instituțiilor publice de a se implica în astfel de proiecte reprezintă o cale importantă de a dovedi că preferințele cetățenilor contează, că punctele lor de vedere sunt luate la socoteală. Pe scurt, parteneriatele între instituții publice și organizații din societatea civilă constituie pentru primele cheia redobândirii legitimității. Dar asta nu e tot! Colaborarea instituțiilor publice cu noi nu doar le oferă această cale spre redobândirea legitimății, dar le oferă, fără nici un cost, evaluarea externă, obiectivă, a serviciilor, și le dă oportunitatea de a fi pioneri în domeniul guvernării deschise la nivel local. În ultimă instanță, o astfel de colaborare poate fi benefică pentru toate părțile implicate: cetățeni, ONG-uri, instituții publice.

Noi nu credem în existența unei stări de conflict între aceste 3 categorii de actori. Credem însă că ineficiența comunicării, lipsa dialogului, neîncrederea reciprocă, au contribuit la formarea unui mediu în care cuiva din Primăria Municipiului București i s-a părut o idee bună să aloce fonduri pentru premierea celei mai frumoase fațade, în timp ce se ignoră probleme mult mai presante. Nu promitem marea cu sarea, nu avem cum să controlăm rezolvarea respectivelor probleme, dar putem măcar să asigurăm o comunicare mai bună între toți actorii relevanți. Aceasta e promisiunea noastră. Din partea ta, a cetățeanului responsabil, așteptăm să te implici în continuare, și să evaluezi instituțiile cu care interacționezi. E timpul să devenim cu toții Mai Responsabili.